Happ...Paşte Fericit!

Cu ocazia sărbătorilor pascale, ştiu că nu e timp nici de scris şi nici de citit.
Aşa că vă delectez cu câteva fotografii: 












 

sursa: weheartit.com

Cu astea fiind zise [văzute] eu vă urez un Paşte Fericit, aşa cum vi-l doriţi, şi tot cei mai bun, ca deobicei.Vă pupăcesc:)

Copilăria anilor trecuţi

Sper că mi-a venit la timp inspiraţia pentru a nu pierde şi ultimul cititor.Aşa că cu ocazia zilei însorite de azi, mi-am adus aminte de ce făceam eu pe vremea cănd aveam cu un deceniu mai puţin, adică pe la 5-6 ani, ţin minte că veneam de la şcoală şi în minte deja mi se scurgea prgramul pe acea zi, toate ideile mi se aranjau una sub alta, pe când orele erau chiar ore.

Veneam de la şcoală, şi aşa înfulecam de parcă şcoala îmi sugea toată vlaga şi trebuia să mă reîncarc pentru cele ce vor urma.Temele erau cea mai grea parte din zi, durau o ora, maxim două.Şi cel mai dificil lucru era să nu mă pătez pe mâini cu cerneală, pentru ca nu cumva să mai pierd câteva minute la baie frecându-mi mainile una de alta.După mai primeam şi nişte mărunţiş, de care îmi luam Cola sau îngheţată, nu depăşea de un leu pe atunci, un leu era muuult,şi îl primeam doar dacă îmi făceam temele corecte.



Mai apoi ieşeam afară şi le bateam în geam sau îi strigam pe la balcoane pe colegii mei de breaslă, ce telefoane, atunci era o povară să ai aşa ceva, nu cumva să îl spargi sau ceva.Şi pâna pe la 5-6 eram toţi adunaţi, Sparta e nimic pe lăngă câţi eram noi.Fiecare era în legea lui afară.Nu vă mai zic şi de jocurile pe care le jucam zilnic, sau pe cele care le inventam ad-hoc.Mie îmi placea să mă joc de-a familia, era plăcerea mea să aibă cineva mai mare grijă de mine, să mă ducă la "grădiniţă", să mă certe că mă mai băteam cu unul.Eram o bătăuşă, dar cine nu a fost, nu? hihi.

Şi cine nu a avut în copilăria sa un vecin care striga de la balcon, sau în cel mai rău caz ieşea afară după tine să te fugărească că ori faci mizerie ori faci gălăgie, pe la balconul lui, că doară ce are aface că el stătea la etajul 4.
El îşi asculta instinctul animal din el, şi îşi apăra teritoriul na!
Şi pe la 8 intram în casă, şi plăngeam că mama vroiam să fac duş, parcă îmi lua de pe mine tot ce am construit în ziua respectivă.Mâncam seara din nou foarte mult, că consumam la calorii pe afarăăă.Şi nu bine mă puneam în pat şi adormeam pe la 9, 9 juma'
Eraaa ceva să fii copil al anilor 90'.

Chiar mie dor.Acum copii stau toţi afară, pe scara blocului şi povestesc şi povestesc şiiiii povesteeeesc.Sedentarismul le conferă plăcere, şi îşi plăng de milă unuia altuia, şi se întreabă de ce trece timpul aşa repede, că nu am terminat de consumat toate subiectele de pe listă.Vaaai şi le plăng şi eu de milă, că ei nu au trăit ce am trăit eu.

 



















Voi ce amintiri [ne]plăcute mai aveţi de pe atunci?
Şi ştiţi că vă pup.

Pauză de voie

Mă gândeam şi eu aşa de câteva zile ce să mai scriu, mintea îmi umblă, zici că se agită licurici nu nişte idei de subiect.Da să vreau şi nu pot să le scriu.Mă gândesc că nici experienţă[cuvânt mare pentru ceea ce vreau să zic] nu mă ajută, adică abea am un deceniu şi ceva.Când mă hotărăsc să scriu ceva ca lumea nu ştiu, dar presimt ceva bun.Până atunci, vă pup.

Revoltă la adresa conducerii

Aşa îmi vine să urlu, să-i bat pe toţi cu riscul de a mă distruge singură.Indiferent dacă sunt vinovaţi îmi ies din minţi în lumea asta nebună.Poi să vă zic, ce vină am eu că din cauza statului, toţi pe care îi iubesc, sunt undeva prin Europa, America, Asia? Nu vreau să credeţi că sunt o din aia care are ceva cu conducerea patriei noastre, că sunt destui.
Dar băăăă, ţărănică ăsta de la stat, ţie ţi se fâlfâie şi pe unde nu trebuie banii, mergeţi în Hawaii, că doară de, nu e aceeaşi căldură.Şi din banii de vacanţă puteaţi să îi daţi şi voi pe pensii şi alocaţii, dăvă-n aia mea!
Când o să fie pustie ţara şi nu o să aveţi de unde fura, sper să vă îngropaţi unul pe altul! Nu vă e frică de un Dumnezeu? Nu vă e ruşine că toate celelate patrii ne arată pe noi ca exemple rele? Şi oamenii nu sunt răi, ei nu au nici o vină.Adică romnânii sunt cei mai muncitori în alte ţări, şi ar fi şi la noi dacă ar avea la ce muncii.

Credeţi că copiilor le este bine să vorbească de câteva ori pe săptămană pe skype cu măsa? Unde o să se ajungă cu generaţia asta amputată?
Şi da am spus că voi veni şi cu ceva bun despre ţara noastră.Da ţie îţi mai vine să scrii frumos, să te minţi singur, că totul e bine si cum trebuie, poi omule eu mă piş în sus pe munţii noştri dacă ăştia nu ştiu ce să facă cu ei.Ruşineeeee!
Aş lăsa ţara asta şi fără să mă uit înapoi, vă jur!
Eu m-am lămurit cu ţara noastră.Spune-ţi, care dintre voi cu o situaţie financiară cât de cât bună, nu s-a gândit la o facultate, un viitor în altă ţară?
Că doară acolo mama are casă masă maşină...
Mă scuzaţi, dar am nervi de i-aş zguduii pe toţi de la putere.

Paria societăţii moderne

Mie milă, defapt nici nu pot să descriu în cuvinte ceea ce simt eu pentru copiii care se nasc în familii mai puţin norocoase, adică în familiile de genul tatăl e beţivan şi la pachet e şi şomer, unde mama munceşte pentru cei trei-patru copiii, de îi sar capacele.
Acest tipar de familii apar din ce în ce mai des in România, din cauza lipsei de bani, dar şi nivelului scăzut de inteligenţă, că doară na poţi fi sărac dar să ai minimul de IQ încât să nu îţi snopeşti familia în cele mai crunte lupte greco-romane.Săraca femeie ce vină are ea că s-a luat cu paria târgului, şi lui ăla îi mai trebuia şi trei-patru plodani, ca să ştie întreaga piaţă că şi-a lăsat moştenitori pe acest prea-sfânt Pământ, şi pe deasupra sigur avea el să aibă bani destui să-i crească pe toţi la un nivel de trai minim şi convenabil.
Se mai găsesc şi femei nebune, nu numai masculul domină, că doar am luptat pentru drepturi egale atâţi ani, şi s-a mai şi ajuns ca femeia să-i dea în cap partenerului, că doară ce face maimuţa face şi omul, mi se pare plauzibil.

Ce să cred eu ca copil despre clasa muncitoare a statului român, nu se gândeşte nimeni la noi cei care privim totul şi tragem concluzii, care nu întodeauna sunt şi cele corecte.Cei din guvern amputează, la figurat vorbind, tot ce ţine de noi şi ne viitorul nostru, nu le pasă.Sau înfine, le pasă doar superficial, cât să precizeze asta într-un discurs, din care înţelegem că va fi bine într-un viitor foaaaarte îndepărtat, dacă nu poate mai trebuie să mai treacă un mileniu, să preia cineva conducerea acestei ţări.
Revenind, că o dau pe politică, ideea mea era despre defectele familiilor române, eu ca copil stau cu bunica, pentru că părinţii m-au pus împreună cu sora mea, pe capul acestei nevinovate pensionare.În timp ce ei muncesc pentru viitorul nostru, nu mai pun la socoteală că sunt şi divorţaţi [blestemat fie Al.I.Cuza că a inventat divorţul] şi pot băga şi mâna în foc că e o situaţie preferabilă faţă de ceea ce e în întreagă noastră patrie.
Eu vă pup, şi voi revenii cu un post despre ceva bun despre patria mea, noastră iubită că mai trebuie şi din astea.

30 Day Song Challenge

Cred ca le voi  posta mai des, nu numai odata pe saptamana, si asa acum am mai mult timp:D

day 02 - a song that makes you happy

ce ziceti merge, intr-o dimineata energica de vara?

”Leapșa dorințelor în realizare”

Nu pot decât s-o onorez pe Anna cu leapşa care mi-a dat-o.Şi o pupăcesc pentru asta duulce.Deci este vorba, evident de o listă de trei dorinţe în realizare.Păăăi:
 1.Aş vrea să nu ajung niciodată adult, vreau să rămân copil.
Poi în realizare nu prea are cum să fie, dar dacă ne gândim puţin mai profund toţi vom fi nişte copii închişi în nişte adulţi responsabili.
 2.Aş vrea să împac pe toată lumea cu gesturile pe care le fac, familie, prieteni, iubit.
Ştiu că va veni vremea asta odată şi odată.
 3.Aş prefera  să ştiu să cânt la pian şi cu asta basta.
Asta e lista mea cu dorinţele cele mai importante, restu...
Leapşa poate să o ia cine vrea numai să lase unc omentariu ca să ştiu că m-aţi vizitat.
Pupiciiii.În special Annei:*

Felinele+amintiri

De mică mi s-a atras atenţia asupra felinelor, adică tot ce mi se spunea şi ce mai ciuguleam eu de la alţii era că pisicile zgărie îngrozitor şi te mai şi muşcă dacă nu le mângâi cum ar trebui.Adică când mai vedeam căte o pisicuţă pe stradă eram în stare să ocolesc juma' de cartier numai ca să nu dau ochii cu monstruozităţile astea pufoase.
Până într-o zi când surioara mea mai rebela şi mai mică a adus o figură din asta în casă, mama nu a avut nicio problemă cu ideea, adică când eram noi toată ziua pe afară, să mai aiba şi ea cu cine medita.Toata familia happy numai eu nu! Eram ceva gen: ce caută asta aiciiiiii?! Pe scurt eram îngrozită pe de-a dreptul.
Zilele, săptămânile au trecu, şi am început să o simpatizez pe respectivă mai mult decat toata familia la un loc.Eu o mai lăsam pe afară, o periam, îi dadeam sa pape, schimbam apa, nispul [treabă murdară ce mai:))], oricum o iubeam, poate pentru felul de ami atrage atenţia, lipindu-şi blana de ecranul monitorului, electrizăndui-l.Era o scumpică! Partea proastă era că mama a dat-o exact când începusem şi eu să o îndrăgesc.Eram ceva gen WTF? Soarta, am dat vina pe ea.
Şi atunci când am văzut că casa nu mai era aceeaşi fără animăluţul meu, mi-am promis că prima felină adusă de copiii mei în casă va fi bine primită.
Şi acum un mic filmuleţ care l-am văzut ieri pe National Geographic, începutul e belea:)).
Enjoy it!

 Voi ce amintiri mai aveţi cu companiile voastre dragii?:))

How about trust?

M-am gândit mult la viitoarea mea postare, adică în sensul unui subiect despre care voi scrie.Aşa că am mai căutat pe net căte ceva şi am dat de un subiect, sau probabil el a dat de mine deoarece îl aveam in plan dar nu ştiam cum să-l formulez.E vorba de încredere.Concluzia pe care vreau s-o demosntrez e că încrederea e baza socializării în zilele noastre, sau cel puţin baza interacţionării cu persoanele din jurul meu.
Adică oamenii cu un caracter puternic deobicei sunt persoanele în care te poti încrede sau cel puţin sunt persoanele cu care poţi vorbi cât mai deschis.Aceste persoane mie mi se par că deobicei sunt sefii de grupe sau liderii a ceva social.

Deobicei nu te încrezi în persoanele mai singuratice, sau fără prieteni deoarece te gândeşti că nu sunt înstare să ţină un secret ceea ce a şi dus la singurătatea acestora.
Cănd oamenii nu au încredere în tine, înseamnă că ori ai o alură care e cam ciudată, şi nu le confera celor din jur lejeritatea de a ţi se deschide, mai înseamnă că parerile tale vor fi nule în faţa altora, şi în cel mai rău caz vei fi şi suspectat.
Deci fără încrederea pe care o dobândeşti destul de greu, ai fi cam nimic.Deci ceea ce mi-am propus eu, a fost să demonstrez că fără încredere socializarea ar fi la pământ.

Deobicei nu e nevoie de o persoană lângă tine ca să-ţi zică unde ai greşit sau ce nu merge, dar cănd ai nevoie de cineva în care să ai încredere, pentru voi cine este acea persoana potrivită?

30 Day Song Challenge Start

Voi posta in fiecare miercuri cate o melodie care se va potrivi cerintei.Poate sa faca cine vrea la fel, mie mi se pare genial!:)

day 01 - your favorite song